sâmbătă, 5 martie 2011

Creionul


Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?


Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:


- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.


Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.


- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!

- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.


Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat de retinut e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.



(Dragoi Viorica-Copyright)

vineri, 21 ianuarie 2011

De ce nu ne mai pasa despre integritate?(1)


Astazi nevoia de integritate este probabil la fel de mare ca dintotdeauna si este absolut esentiala pentru oricine doreste sa devina o persoana cu influenta.

...Imi
mint seful,imi mint sotia,prietenii ,copii,taxele,politistul,profesoara,colegii,mentorii,preotul,pastorul,etc...hei dar nu de multe ori .O fac chiar de putine ori ,ma strecor asa usor prin viata ,si asa nu stie nimeni ...iar acum am scapat de orice confruntare ,e mai confortabil uneori sa minti ...apoi iti intra in obicei ,nici limbajul trupului nu ma da de gol...Inselam uneori ,manipulam,evitam sa spunem adevarul ...Pai macar am castigat ce am vrut chiar daca a trebuit sa mint putin.Chiar asa de ce nu ne pasa deloc de integritatea noastra ,de ce nici mie incepe sa nu-mi mai pese ?Ce se intampla ?
Ne stirbim din integritate ,pt bani ,pt placeri ..si am ajuns sa ne scutim in favoarea lor decat sa avem o constiinta curata.E trist de constatat ca, integritatea nu mai apare ca un lucru normal, si cand sunt confruntati cu un exemplu de actiune al unui caracter onest, multi oameni par socati. Decenta obisnuita nu mai e obisnuita.Adevarata integritate nu este de vanzare.
Duplicitatea noastra stirbeste din integritate,si astfel devenim oameni in care nu poti sa te increzi ,nu mai avem nici un fel de influenta ,chiar si pentru a ajunge de succes ai nevoie de integriatate.Integritatea este o problema interioara
Unul din motivele pentru care multe persoane lupta cu scaparile de integritate este acela ca ei au tendinta
de a privi in exteriorul lor pentru a explica orice deficienta de caracter. Dar dezvoltarea integritatii este o
problema interioara.. Integritatea nu este determinata de
circumstante
Unii psihologi si sociologi ne spun cum multe persoane cu un caracter slab n-ar fi asa cum sunt daca ar fi
crescut intr-un mediu diferit. Este adevarat ca educatia si circumstantele afecteaza personalitatea, in
special atunci cand suntem tineri. Dar cu cat suntem mai in varsta, cu atat este mai mare si numarul de
alegeri pe care le facem - bune sau rele. Doi oameni pot creste in acelasi mediu, chiar in aceeasi
vecinatate, iar unul poate fi integru in timp ce celalalt nu. In cele din urma fiecare suntem responsabili de
alegerea facuta. Circumstantele sunt tot atat de responsabile de caracterul tau precum este o oglinda de
felul in care arati. Ceea ce vezi reflecta doar ceea ce esti.

(D.S. inspirat din John C. Maxwel si Jim Dornan)

...va urma

joi, 23 decembrie 2010

"De Craciun vom fi mai ...liberi,na na! "


Craciunu' asta nu vreau sa-mi mai fie teama ...De sarbatorile astea vreau sa fiu mai liber in a lua decizii care sa schimbe ,sa fiu liber de a nu ma teme de esec ,de confruntare,de schimbare ,de a ma risca ,liber sa mai fiu si copil ,liber sa fiu mai consecvent ,mai perseverent .
Pana la urma ,vad dincolo de toate traditiile de Craciu si de An Nou ,si ma intreb de ce s-a nascut Isus ,"de ce sa vii pe pamant ,sa te nasti intr -o iesle ?"ciudat - pai ..ca sa fiu liber ...Acum in pragul sarbatorilor va doresc tuturor sa fiti mai liberi!

Sarbatori Fericite!

joi, 25 noiembrie 2010

Cand ma pierd ...



"Cred in Dumnezeu de acum ..."


Mi-am dat seama ca am nevoie de oameni ...Caut oameni..Caut si eu un om care sa ma sfatuiasca doar sa urmareasca binele meu ,un om sincer,un om prieten adevarat ,care sa ma iubeasca neconditionat ,un om care sa nu fie doar la rau langa mine ,si la bine si sa ramana acolo ,un om care nu doar sa ma iubeasca ,nu care doar sa mi daruiasca ,un om nu doar ca sa ma ridice ...ci doar un om care sa ramana langa mine indiferent de situatie .
Imi pare rau ca eu nu sunt omul ala...

miercuri, 28 iulie 2010

Daca rusinea protejeaza ..


Astazi ma gandeam ce mai e si cu rusinea asta ...(?!)La inceput omul nu avea asta ..rusine,apoi dupa ce nu asculta ,descopara rusinea...Totusi de ce avem rusinea asta .Nu poti umbla gol pe strada pentru ca ai rusine (numai daca participi la nu stiu ce manifest ...)..ceva e cu rusinea asta .O varianta era ca rusinea protejeaza frumusetea ...si inca ceva o pazeste sa nu se distruga .Cam toti oamenii am inceput credem ca putem sa percepem doar cu ochii, frumusetea.Ochii nu vad decat linii si culori ,deobicei cand frumusetea este redusa la gratia si farmecul trupului se prea poate ca privirea ochilor sa duca la dorinta lacoma de a poseda .In comportamentul nostru sexual este de remarcat ,cuvantul "frumos" insemna "trup bun" sau "statura buna",acum mai folosim si "bunaciune"...Femeile daca sunt considerate frumoase ,sunt nu pe baza armoniei dintre niscava inzestrari cu care au fost daruite ci pe baza utilitatii lor pentru satisfacere sexuala .Asa am ajuns ca trupul tanar devine standardul tuturor lucrurilor,iar corpul este "proslavit" pentru nuditatea lui ,sexualitatea ideologizata.Deci sa spun totusi care era legatura dintre rusine si frumusete ...D-zeu ne-a dat rusinea si imbracamintea de la Adam incoace ,daca dispretuiesc rusinea atunci sunt de parerea ca nici nu ma respect ori altceva fata de viata...

vineri, 25 iunie 2010

Recenzie carte -Rebelutia-


Titlul pare destul de rasunator ,(in engleza de fapt Do hard things,dar titlul e preluat dupa numele site-ului fratilor Harris "rebelution.com)fiind o combinatie dintre "revolutie" si "rebeli" , asta insemnand o revolutie impotriva rebeliunii sau o rebeliune impotriva sistemului de azi de mediocritate...Cartea e scrisa de doi frati gemeni Alex si Brett Harris , doi pustani ce de la varsta de saptesprezece ani se implica in numeroase campanii publice electorale ,ajungand sa conduca de fapt una dintre ele .Cartea e despre cum clipa adolescentei ar trebui sa fie trambulina de lansare pentru viitor.Nu ai voie sa ai asteptari mici de la tine ,trebuie sa le ai pe cele mai mari ,si sa-ti folosesti potentialul maxim in orice activitate pe care o faci .Prea mult societatea de azi a impins termenul de adolescent pana la varsta de 40 de ani chiar ,cand inca m-ai stai la mama acasa si ai o viata lamentabila.Prea mult ne-am obisnuit sa nu facem lucrurile care nu trebuie sa le facem si atat ,uitand ca sunt lucruri pe care le putem face trecand din zona de confort in zona de potential maxim .Prea mult nu acceptam sa facem lucruri care nu au o recompensa imediata ,renuntam sa facem mai mult decat ni se cere ,ne complacem in mediocritate.Carte e destul de motivatoare .Oamenii au asteptari mici de la noi dar noi tinerii putem face lucruri care sa schimbe lumea ,doar folosindu-ne potentialul maxim in orice activitate pe care o facem .Ideea captivanta e ca facand lucruri dificile ajungi mai puternic ,asta nu ti garanteaza succesul dar te va face cu siguranta mai increzator si mai puternic.So,do hard things!

joi, 17 iunie 2010

Caiet de visuri ...








Am caiet de visuri sau vise ...Mi-am scris cateva vise in el , incerc sa cred ca toate sunt corecte ,daca o sa le duc la indeplinire cred ca vor fi ,inca nu renunt la ele ...nu renunt la vise ...


.Acest caiet se recomanda celor visatori ,care se leaga de un tel/uri ,si urmaresc asta cu perseverenta .. Dai visului tau un titlu ,pui o imagine semnificativa care sa exprime visul tau ,si pe pagina urmatoare scrii ce faci tu in fiecare zi ca sa ajuti la indeplinirea visului ...Eu cred ca e meserias "caietu'"...Cine vrea sa-l comande sa-mi spuna ..;))

miercuri, 2 iunie 2010

Cum e sa mergi pe apa ....


"Oamnenii rezilienti care preiau controlul ,in loc sa se resemneze "

De multe ori cadem in boala "renunt-itei" si ca si niste prizonieri de razboi incepem sa avem din ce in ce mai putine sanse de supravietuire si recuperare ..in loc sa preluam controlul cand suntem presati de stres si imbibati de ingrijorare alunecam spre renuntare .Citeam intr-o carte cum pentru prizonierii de razboi pierderea controlului asupra vietii de zi cu zi era mai critica pentru bunastarea lor psihologica decat suferintele prin care treceau -torturi ,amenintari ,foamete ,izolare.Totusi au fost si prizonieri care in loc sa devina pasivi si -au indreptat atentia spre putinele posibilitati asupra carora inca mai aveau control triumfand astfel asupra adversitatii lagarelor.
Chiar daca iti pierzi chiar liberatatea , refuza sa crezi ca esti neajutorat !Iosif in inchisoare nu a renuntat,Daniel in exil nu a renuntat ,Petru si apostolii nu au renuntat la a predica Evanghelia,Wurmbrand nu a renuntat la Dumnezeul lui in inchisoare Spartanii nu au renuntat in fata lui Xerses,nici tu nu renunta in fata luptei ,cand toate solutiile crezi ca au disparut ,totdeauna sunt alte lucruri de care sa te prinzi si sa preiei controlul .Nu renunta !Nicodata!Dumnezeu nu ne da ceva peste puterile noastre ,suntem creatia Lui ,pe Creator il ai intotdeauna langa creatie...inca ai semnatura Lui .Salariul mic.jobul stresant ori plictisitor ,casnicia grea,singuratatea te vor face sa renunti ...Nu pleca cu usurinta !Fii rezilient!

luni, 29 martie 2010

De ce ne este asa de greu sa iertam?







Un motiv pentru care rezistam iertarii este pentruca nu intelegem cu adevarat ce este iertarea si cum are loc acest proces. Noi credem ca stim, dar de fapt ...n-avem habar.

Cei mai multi dintre noi credem ca iertind pe cei care ne aduc o ofensa, ii eliberam doar din cirligul in care ii tinem - si ii lasam sa mearga in drumul lor, in timp ce noi suferim pe nedrept datorita actiunilor lor. Mai credem ca trebuie sa fim prietenosi cu ei din nou, sau sa reluam vechile relatii de prietenie cu ei. In timp ce Dumnezeu ne porunceste sa ii iertam pe cei care ne gresesc, El nu ne spune sa si continuam sa avem incredere in cei care au violat increderea noastra si nu ne ordona nici chiar sa raminem in preajma acelora care ne-au produs durere.

Primul pas in a intelege iertarea este acela de a invata ce este si ce nu este iertarea. Al doilea pas este acela de a iti da tie insuti permisiunea sa ierti si sa uiti , sa alungi amaraciunea in timp ce iti amintesti foarte clar drepturile tale la niste granite sanatoase in jurul tau.

Iertarea nu inseamna sa-l lasi pe cel care te-a ofensat liber. Noi putem si trebuie sa cerem altora sa dea seama pentru actiunile lor sau lipsa de actiuni.

Iertarea este reintoarcerea dreptului de judecata Lui Dumnezeu - caruia ii apartine judecata. Refuzind sa transferam dreptul la o pedeapsa exacta sau razbunare, noi ii spunem Lui Dumnezeu ca nu avem incredere in El sa se ocupe de problemele noastre.

Iertarea nu inseamna acceptarea repetarii acelei ofense. Nu trebuie sa toleram, si n-ar trebui sa ne expunem nici unei lipse de respect sau orice alta forma de abuz.

Iertarea nu inseamna ca trebuie sa ne reintoarcem la a fi victime din nou. Iertarea noastra nu trebuie sa spuna" Ceea ce ai facut este ok, asa ca continua sa ma calci in picioare." Nu este nici rolul de martir, nici un fel de bucurie de a performa iertarea oamenilor poate pentruca perpetueaza rolul nostru de victime.

Iertarea nu este acelasi lucru cu reconcilierea (impacarea). Putem sa iertam pe cineva chiar daca n-o sa ne mai intelegem cu persoana respectiva niciodata.

Iertarea este un proces - nu este un eveniment. Va lua probabil ceva timp sa lucreze problemele noastre emotionale inainte de a putea spune ca am iertat cu adevarat. Dar sa nu aminam...cit putem de repede ar trebui sa decidem sa iertam, (numai ca este posibil sa nu se intimple asa - de exemplu imediat dupa un divort tragic. Si este ok .)

Trebuie sa iertam de fiecare data. Dar daca ni se intimpla sa ne aflam mereu in situatia de a ierta, ar trebui sa ne uitam putin la dansul asta care il facem cu cealalta persoana care ne cotonogeste tot des ca sintem in continua durere, atac si abuz.

Iertarea nu este bazata in actiunea celorlalti ci in atitudinea noastra. Oamenii vor continua sa ne produca dureri in viata asta. Asa ca putem alege sa ne uitam piezis la ei si sa stam tepeni in minia noastra sau, o sa ne gindim la relatia noastra minunata cu Dumnezeu si o sa ii incredintam Lui totul avind incredere ca El stie ce este bun pentru noi.

Daca oamenii nu regreta…noi tot trebuie sa-i iertam. Chiar daca nu isi cer iertare nicodata, noi tot trebuie sa iertam. Sa memorizam aceste cuvinte si sa ni le repetam intr-una…"Iertarea este in atitudinea noastra , nu in actiunile celorlalti."

Nu totdeauna trebuie sa le spunem ca i-am iertat. Ca niste oameni drepti si sfinti sa ne anuntam gratioasa noastra iertare cuiva care nu a cerut sa fie iertat, ca asta poate arata ca un fel de manipulare ca sa-l facem sa se simta vinovat. Mai este si o forma de mindrie.

Refuzind sa dai iertarea cuiva este un act in care nu vrei sa dai drumul unei puteri care nu-ti apartine de fapt. Ne simtim puternici cind cel care ne-a ofensat are nevoie de iertare si numai noi i-o putem da. Nu ne convine sa mergem inapoi la momentul in care pierdem aceasta putere.

S-ar putea sa iertam prea devreme ca sa evitam durerea sau sa manipulam situatia. Iertarea da drumul durerii si ne elibereaza de nevoia de a sta cu ochii tinta la cealalta persoana.

Iertarea nu inseamna uitare. Este normal ca sa ai momente de amintiri in viitor. Cind ginduri din trecut te coplesesc, ceea ce faci cu ele devine important. Cind ne aflam co ochii atintiti la ofense trecute, putem invata sa spunem…"Multumesc Doamne pentru ca-mi amintesti cit de importanta este iertarea."

Iertarea incepe cu o decizie mintala. Partea emotionala a iertarii este in sfirsit capabila sa renunte la resentiment. Vindecarea emotiilor poate apare mai devreme sau mai tirziu dupa iertare.

...preluare -Granting Forgiveness (Daruind iertarea)

miercuri, 24 martie 2010

Rugaciune (pe la miezul noptii)


Azi ,program incarcat mama,dimineata de la 8 la faculta ,laborator si seminar ,apoi mergi la munca de la 12 si pana la 7 treci repede la celula ,si invata de ce suntem uneori condusi in viata asta ,si iata ruga mea mama ...:

Doamne ,vreau sa aleg sa traiesc o viata care sa nu mai fie condusa de resentimente ,de manie interioara ,toarna pacea Ta interioara in mine ,
vreau sa aleg sa traiesc fara a fi condus de materialism ,rasfata-ma Tu doar cu atat cat am nevoie
,vreau sa traiesc fara a cauta aprobarea celorlalti ,inunda-ma Tu cu vorbele Tale ,nu ma lasa condus de frica ,pune Tu dragostea Ta in mine ,
vreau sa fiu barbatul care risca ,cu cicatrici ,sa nu mi ling ranile ,sa mi asum responsabilitati ,sa caut sa implinesc scopul Tau ,
sa fiu calauzit de Tine ,sa traiesc cu sens pentru ceea ce mai chemat Tu ...te caut pe Tine insetat ,celelalte ce mi le vei da pe deasupra nu se compara cu bunatatea si credinciosia Ta ,
Tu esti Regele meu ,
Tu esti ...

vineri, 12 martie 2010

Rad de ziua de maine (2) ..si plang de zilele de ieri


Nu stiu cati imi citesc ce postez eu pe aici ,in primul rand scriu pentru mine ,nu am nici pretentia ca cineva sa mi citeasca blogul ,si daca cineva accidental a citit ceva ,atunci vreau sa spun ca tot ce vreau e sa urc o treapta spre maturizare .
Am hotarat sa scriu in aceasi nota ,ca si in postul anterior despre rasetul meu de ziua de maine.Mi-am descoperit o problema ,eu trebuie sa fac alegeri ...eu trebuie sa aleg ,si de multe ori ma gandeam sa i dau altcuiva responsabilitatea asta ,chiar si lui D-zeu .Cum spuneam in postarea anterioara ,pierdem timpul ,alegem sa pierdem timpul .Pot spune ca eu pierd timpul .Ma iau ca si exemplu ,ma trezesc de dimineata si imi fac un plan in cap sa mi fac timp sa vb cu Cineva ,sa cant sa studiez ,si imi "cecuiesc"mailu'..si ma trezesc ca mi pierd timpul in fata unor stiri banale ,ori videouri aiurite ,ori vorbind cu cineva pe mess' ,ori cautand un film bun ,etc.Uitam de prioritati ,alteori ni se pare normal sa pierdem timpul seara in fata televizorului ori al unui film ,si ceea ce observ e ca ne pierdem obiceiul de a citi cat mai mult ...Alegem sa pierdem timpul ..asta e singura pierdere o spun .Putem pierde orice lucru ,ale cui sunt toate ? Cine poate sa dea ceva si sa ia inapoi ,eu cred ca D-zeu .Niciodata nu am crezut in simtul proprietatii ,sau ca D-zeu adora caracteristica asta la noi de simt al proprietatii ...nu cred ,toate sunt ale Lui ,asa am ales sa cred ,asa o spune o Carte ,tot ce am doar administrez nu e al meu ,deci simtul proprietatii moare .Doar o particica de timp e al meu ,ce aleg sa fac cu el ...ce alegeri fac eu ?e responsabilitate mare si totusi El iti pune in fata optiunile ,tu alegi ...nu pierde timpul te implor ...

joi, 4 martie 2010

Rad de ziua de maine ...



" Moartea începe în clipa în care îţi pierzi umorul. "
Tudor Octavian



Mi-am pierdut portofelul ,nu pot sa spun ce am simtit cand tocmai ma pregateam sa daruiesc ceva ghiocei de 1 martie ,si o datorie ,si cand ajung in casa sa nu mai am portofelul in buzunar.Hhhhh mi am pierdut si glasu in acelasi timp cu portofelul ,doar ca glasul mi l am regasit .Nimic ,am cautat pe drum am intrebat in autobuzul cu care am venit de la munca ,nimic....grr.Doua milioane plus buletin ,permis si carduri toate pierdute ..de negasit .Si asa am ramas si acum ,m am resemnat actele o sa mi le fac cand primesc salariu',iar banii o sa i fac tot eu .Mi am pierdut si o iubire ...In timpul asta pe pamant pierdem multe lucruri ,de la casa ,masina ,portofele,iubiri ,nasturi ,fire de par ,etc.Stii ce am ajuns sa cred ca pot pierde toate astea de o gramada de ori ,sa fiu ca si Iov sa pierd TOT si sa am si bube ,sa ma scarpin cu un ciob ,dar cel mai important e sa nu pierdem timpul ...Toate alte lucruri le putem pierde ,dar putem sa le recuperam de la iubire pana la bani si nasturi (aici nu stiu daca si firele de par intra alea sunt duse ,gata!!)dar timpul e cel mai trist nu l vom mai putea regasi niciodata ...Poate ca putem sa l rascumparam dar timpul ce a trecut daca l ai pierdut nu l vei regasi niciodata ,nu te poti intoarce ...De aceea m am hotarat sa nu pierd timpul si sa fac cat mai multe activitati sa mi umplu viata cu lucruri ce pot sa le fac cat sunt tanar ,cu lucruri pt Cineva care stie si cea mai ascunsa dorinta si intentie a mea .Asa ca nu ma plang ,prietena ,banii ,actele ,masina le pot recupera ,sau mai bine spus mi le poate darui inapoi Cel de sus dar timpul o sa am grija sa nu l pierd pentru castiu cu ce il voi umplea ...Voi cauta mai inainte de toate sa I daruiesc Lui timpul si toate celelalte imi va face surpriza sa mi le inapoieze ,cum vrea El ...vrea sa fiu fericit doar ...acum in vale aflu ca pretuieste mult...sacrific timpul meu ...te iubesc

duminică, 7 februarie 2010

Momentele de pieiște....


M am trezit din nou ...viata o vezi cu alti ochi acum ...parca ti au mai cazut ceva solzi de pe ochi .Sunt momente in viata mea ,cand realizez pe ce lume sunt si vad in alte dimensiuni ,si mai cad de pe ochii mei o pereche de solzi ,si incep sa gandesc altfel,incep sa ma raportez altfel la oameni ,incep sa mi reformulez principiile ,incep sa ma redisciplinez ,incep sa ma golesc de ce nu i necesar ,de ce i murdar sau neprioritar ,incep sa mi deschid ochii si spun "iuuuu vaaaaaad "..?!? acum incep sa vad de ce ,cum ...."Sunt cele mai revigorante momente ,cand te trezesti si te spala Al de sus cu ploaia lui si vezi ,sau scuipa in pamant si ti atinge ochii si spune "Uite acum poti sa vezi de ce,poti sa vezi de ce am vrut asta ,cum am vrut sa iasa cel mai bine ,...Vezi ?!........"Phuuuu ,vad ...incep sa folosesc putin mai mult creier acum decat 1 %...mi ai deschis mintea ....Hmm nu mai vad doar ce pare , doar umbre si contururi ..VAAAAAAAAD!!

joi, 24 decembrie 2009

joi, 10 decembrie 2009

Ce conteaza cu adevarat in viata ..?


In viata nu conteaza sa tii o evidenta. Nu conteaza cati oameni te cauta, nici cu cine ai avut, ai sau n-ai avut intalnire niciodata. Nu conteaza cu cine te-ai sarutat, ce sporturi faci sau ce tip sau tipa te place. Nu conteaza ce pantofi porti, cum ai parul ori ce culoare are piele ta, unde stai sau la ce scoala mergi. Nu conteaza ce calificative ai, banii, hainele sau colegii/colegele care te accepta sau nu. Nu conteaz acati prieteni ai sau daca esti singur, nici cat esti de aacceptat sau neacceptat. Nu asta conteaza in viata.
In viata conteaza insa pe cine iubesti si pe cine necajesti. Conteaza ce parere ai despre tine. Conteaza increderea, fericirea si compatimirea. Conteaza sa fii alaturi de prietenii tai sa inlocuiesti ura din tine cu dragoste. Conteaza sa ocolesti gelozia, sa infrangi prostia si sa cladesti increderea. Conteaza ceea ce spui si ceea ce vrei sa spui. Conteaza sa judeci oamenii dupa ceea ce sunt nu dupa ceea ce au. Si mai presus de orice, conteaza daca prin viata ta influentezi in bine viata altcuiva, asa cum n-a reusit nimeni altcineva s-o faca pe alta cale. Toate acestea conteaaza in viata.

miercuri, 9 decembrie 2009

Si asta va trece ...


Se spune ca un rege i-a cerut unui bijutier sa-i faca un inel care atunci cand va fi fericit sa nu mai fie cand il va privi ,iar cand va fi trist sa nu mai fie trist cand il va privi ...Trei zile s-a chinuit bijutierul iar a 3 -a zi a adus regelui inelul .Pe inel era inscriptionat "si asta va trece.."..Nu demult m-am gandit sa mi fac si eu macar o bratara cu asta ,viata uneori te ususca ,te goleste de sentimente ,te pune jos din cauza deciziilor proaste ,te lasa fara nici o persoana iubitoare ,alteori te imbeti din iubire,te inunda sentimente de bucurie ,de iubire de multumire ,de satisfactie...dar toate sti ca vor trece.Sunt un om si eu stiu , cu toate imperfectiunile mele,nu am decat sa ma incred in Cel ce mi-a creat un zambet intr-o parte pe fata ,si sa-i dau Lui toate ...E greu sa spui tot ce e al meu e al Tau ,e imposibil sa de dezlegi de simtul proprietatii si sa traiesti ca un Isus,dar cel mai rau si teribil e sa traiesti aici crezand ca asta e viata ...

marți, 1 decembrie 2009

cand muschii au parte de un tratament mai special decat neuronii


Seara asta sunt nevoit sa stau in casa desi e 1 decembrie si sunt si mare patriot (aveam in plan sa flutur un steag cu ceva rosu galben si albastru sub focurile de artificii din Piata Victoriei),m-a prins raceala .Tocmai citisem ceva articole despre barbatii ratati ai societatii noastre ...In unele cred ca m-am regasit partial sau complet .Am sa anumar cateva idei ...

-un barbat ar trebui sa fie un stalp, un reper, un ajutor, o calauza, sa dea speranta si incredere, o sursa de dragoste, intelegere, sa insufle curaj. V-ati intrebat vreodata de ce expresiile “a incuraja” si “a imbarbata” sunt sinonime? A “infemeia” nu exista. Dar barbatii pot (cand isi vor descoperi potentialul acesta) sa insufle curaj si sa-si imbarbateze sotiile, copiii si societatea.
-nu doar sa se tina de cuvant (desi aceasta este o calitate pe cale de disparitie), ba chiar sa nu se codeasca in a face promisiuni. “Decat sa fac o promisiune si sa nu ma tin de ea, mai bine nu promit” este o expresie pe care o aud des la barbatii ratati. Ei nu inteleg ca e firesc sa te tii de cuvant, dar ce asteapta lumea asta de la barbati e sa inceapa sa ia initiativa, sa faca asigurari in care familia si societatea sa creada, sa faca promisiuni credibile.
-sa fie testati, incercati in viata si plini de cicatrici, nu cu degetele galbene de la tutun. Sa aiba o privire care sa inspire indrazneala de a cuceri noi orizonturi, nu tupeul prost al unui betiv cu ochii bulbucati de bautura.
-oricum, multi barbati deja nu-si mai dau semnatura pe un certificat de casatorie. Ei nu-si pot purta singuri de grija, inca isi mai viziteaza mama la fiecare saptamana pentru ca au frigiderul gol; cum ar putea sa poarte de grija unei femei, sa si-o faca sotie, si sa o faca mama pentru copiii lui?! Mi s-a intors stomacul pe dos cand am auzit o proaspata mamica la maternitate, la declararea copilului, spunandu-i “boyfriend”-ului ei: “N-ai fost in stare pana acum sa ma iei de sotie…”
-problema nu e ca femeia se emancipeaza ci ca barbatul e dominat, nu-si mai tine cuvantul, nu mai are relatie cu Dumnezeu, exemple si valori si trebuie sa ne descoperim. Dumnezeu cauta in Vechiul Testament, un om, femeile vor barbati adevarati si avem nevoie de intelepciune, nu doar de muschi, vitamine si sali de forta. Barbatia implica si statornicie in credinta, valorile crestine transmise, responsabilitatea de a avea o familie si o singura sotie si acum, mai mult decat altadata sa ai un scop, speranta pentru care sa lupti.
Lumea are nevoie de oameni integri, de oameni care ştiu ce trebuie să facă, de oameni care să-şi arate nevoile faţă de alţi oameni! Băieţii au nevoie de fete, fetele au nevoie de băieţi, copii au nevoie de familie şi părinţi, părinţii au nevoie de copii, elevii au nevoie de profesori, profesorii au nevoie de elevi, biserica are nevoie de pastor, pastorul de biserică, şi dacă aş continua… aş avea avea nevoie de mai mult de două mâini să cuprind toate nevoile acestei lumi! Sau, stai aşa – chiar aş avea nevoie de mai multe mâini? Nu, pot să scriu asta în câteva cuvinte: lumea are nevoie de oameni!

(preluare dupa iosif chiriluta si corneliu chiriluta)

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

pledoarie pentru "oamenii minunati "


In seara asta m-am gandit ce jos sunt in a aprecia oamenii ,poate ca am fost influentat intr-o cultura sa nu laud pe oameni ,ori sunt prea egoist in a recunoaste ce talentati ori intelepti sunt altii .In orice caz de astazi m-am gandit sa fiu mai atent la detalii sa nu mai dau cu suturi in "tesutu adipos "la altii si sa fac altceva pentru ai ajuta sa faca un pas inainte : "sa le tin scara ..." In toti anii ce i-a petrecut Isus pe pamant nu a facut altceva decat sa "tina scara"unei generatii de ucenici ce au schimbat lumea prin invataturile primite de la El .Poate nu sunteti familiarizati cu termenu de a tine scara dar cam asta inseamna sa ti impreunezi mainile jos in zona abdomenului si sa permiti ca talpa piciorului celuilalt sa calce peste mainile tale pentru a urca un obstacol.As sfatui toti cei care va aflati in preajma unor oameni care sunt minunati prin ceea ce fac pt voi ,faceti acest lucru ,sprijiniti-i ,fiti scara ,puneti-va la dispozitia lor ,pentru ca sa va spun ca o faceti pentru El ...si ma rog sa aveti satisfactia aceea ca "oamenii minunati" merita apreciati ...

Va iubesc, "oameni minunati "din viata mea ...!!

duminică, 15 noiembrie 2009

Calatorie cu Isus






Michael Belk este unul dintre cei mai buni fotografi din lumea modei.
Munca sa a aparut in Vogue, Elle, GQ si Vanity Fair. Printre clientii sai amintim: Nautica, J. Crew, Polo sau Christian Dior, dar asta este doar o portie din ceea ce a realizat in viata.


Combinand darul sau in calitate de fotograf cu simtul natural ca si vanzator, a creat campanii de publicitate cu multe companii renumite din industia modei. Peste 30 de ani a fost omul din spatele camerei, director de creatie sau producator in lumea modei.

Dupa o perioada de investitii si succese a decis ca sa creeze "Journeys With the Messiah" - Calatorii cu Mesia. Michael Belk se uita astfel in urma la viata sa ca si la o incredibila calatorie – una plina de lectii invatate.